Codul lui Zoran

Daca anii ar putea fugi înapoi, sa înghita zilele, care sa desfa?oare orele în minute, despicate în secunde, ?i daca toate ar putea povesti, s-ar opri acolo, în apartamentul lui de la etajul ?apte, unde nevasta-sa trebaluia prin bucatarie, iar aromele de mâncare gatita ?erpuiau pâna în camera unde se auzea pe fundal televizorul. Pe covor erau împra?tiate piese de lego. Îl ajuta pe baiat sa faca un ora?. O proiec?ie a ora?ului-jungla în care a ratacit dupa aceea pe strazi ani la rând, o premoni?ie despre ora?ul-iad care l-a înghi?it facându-l captiv ca într-o închisoare. Ora?ul bolnav, plin de oameni care se târau, paduchio?i, zdren?ui?i, printre oameni grabi?i ?i pasivi. Ora?ul care nu l-a lasat sa moara când dormea ca un animal pe gurile aburinde de canal, iarna, dar nici nu l-a iubit când era lovit în coaste în timp ce dormea prin scara vreunui bloc. Ora?ul care a asistat la caderea lui pe scara valorilor umane, de la inginer electronist la stadiul de cer?etor, lovit, scuipat ?i alungat. Ora?ul-balena, în burta careia a gasit adapost, a fost despaduchiat ?i a dormit la caldura, pe un pat. Ora?ul din care, daca ar putea, ar fi ie?it demult; dar n-a avut destul curaj. Daca ar vrea sa uite ceva din via?a, ar fi atât de multe, încât i-ar trebui vagoane pentru spa?iul de arhivare. Vagoane de durere, umilin?a, batai, insulte, vagoane de jeg, mizerie ?i duhoare. Erau prea multe trairi, nu putea fi acela sfâr?itul!