DINCOLO DE LUMEA ÎNVRAJBITA

M-am urcat în burta vaporului care pleca spre Daphni. Ouranopouli se vedea din ce în ce mai neclar, înghi?it de cea?a de diminea?a.Valurile se loveau u?or de carena, ca ni?te ?oapte vechi ce înso?eau plecarea.Aerul era dens, aproape sacru, iar lini?tea parea sa ascunda o promisiune. În acel moment, timpul nu mai curgea– doar batea, ritmic, în inima vaporului. Nu ?tiam ce va urma. Plecarea a fost atât de nepregatita, încât parea mai degraba o fuga decât o alegere. Mi-am luat un rucsac, mi-am pus adida?ii în picioare ?i am ie?it pe u?a ca ?i cum a? fi vrut sa scap de mine însumi. Nu eravorba de o destina?ie.Era vorba de distan?a.De acel spa?iu dintre cine eram ?i cine speram sa devin. Autostrada nu m-a întrebat nimic. Nici ?oferul de camion care m-a dus pâna la grani?a. Oamenii care m-au ajutat pareau sa în?eleaga,fara cuvinte,ca uneori tacerea e singura forma de compasiune. ?i mi-am urmat parintele de nevoin?a. Acolo unde era nevoie de noi. Dincolo de lumea învrajbita. În tacerea care vindeca. În rugaciunea care nu cere. În drumul care nu se încheie niciodata.Când am ajuns pe Sfântul Munte, parintele Partenie a fost întâmpinat cu tacere ?i cu închinaciuni. Fra?ii îl cuno?teau. Nu din vorbe. Ci din rugaciune.