Abatia
Volumul face parte din Trilogia Abatia care este considerata a fi cea mai importanta opera a SF-ului romanesc. Abatia a obtinut Premiul RomCon 2002 pentru cel mai bun roman SF romanesc si Premiul "Vladimir Colin" pentru cea mai buna trilogie science-fiction. "Maiestria si spiritul de clarvazator ale lui Dan Dobos in ale scrisului stau in usurinta cu care manipuleaza cititorul in directia pe care si-o doreste si in dexteritatea cu care se joaca cu mintea noastra, pregatindu-ne incet, incet, pentru marea ridicare a cortinei din final. Este un roman despre sacrificiu si credinta, despre interese economice si manipulare, despre civilizatii extraterestre si clone, dar nu in ultimul rand si despre iubire si tradare. Cu alte cuvinte are de toate pentru toti." Cititor SF "Preocupat de suportul ideatic al constructiei sale epice, Dan Dobos prefigureaza lucruri paradoxale, de felul acestei religii complet atipice, slujita zelos de simulanti si chiar de atei travestiti. La nivel dogmatic, menirea societatii se fixeaza in termeni buimacitori, precum «a transcende propria istorie, pentru a-L salva pe Dumnezeu», fie si cu sabia in mana, in valtorile apocaliptice. Dincolo de abstractiunile destinate retoricii alambicate, scopul unei asemenea intreprinderi nu mai poate fi decat unul foarte practic: acela de a produce un nou centru de putere universala. Putere subordonata, bineinteles, unor interese obscure si propriului mecanism generator. In aceasta conjunctura speciala, concepte precum vointa de a face bine si accesul la Cetatea lui Dumnezeu se emit mecanic, vehiculand in fond notiuni ce si-au pierdut continutul mistic originar, ori chiar il contrazic cu voluptate." BOOKiseala
-
Autore:
-
Anno edizione:2025
-
Editore:
-
Formato:
-
Lingua:Romeno
Formato:
Gli eBook venduti da Feltrinelli.it sono in formato ePub e possono essere protetti da Adobe DRM. In caso di download di un file protetto da DRM si otterrà un file in formato .acs, (Adobe Content Server Message), che dovrà essere aperto tramite Adobe Digital Editions e autorizzato tramite un account Adobe, prima di poter essere letto su pc o trasferito su dispositivi compatibili.
Cloud:
Gli eBook venduti da Feltrinelli.it sono sincronizzati automaticamente su tutti i client di lettura Kobo successivamente all’acquisto. Grazie al Cloud Kobo i progressi di lettura, le note, le evidenziazioni vengono salvati e sincronizzati automaticamente su tutti i dispositivi e le APP di lettura Kobo utilizzati per la lettura.
Clicca qui per sapere come scaricare gli ebook utilizzando un pc con sistema operativo Windows