Paradisul. Divina Commedia

Poezia din a treia Cantică, Paradisul, ca de altfel din întreaga trilogie, e o poezie inspirată de Dumnezeu, căci Dante se consideră autorul uman al unei opere la care a fost convocat în virtutea unui excepțional privilegiu și la care, cfr. propriilor cuvinte, au pus umărul și cerul și pământul (așadar, prin analogie, amintind de cărțile Bibliei, ai căror autori au scris sub directa inspirație a Sfântului Duh). Dante este conștient de absoluta noutate tematică și stilistică a Canticei și afirmă orgolios în mai multe rânduri acest primat poetic pe care și-l revendică ca autor ce navighează cu nava talentului său pe o mare ce n-a fost nicicând străbătută de altcineva (a se reciti începutul Cântului II). Particularitatea descrierii din Paradisul și înalta implicare doctrinară inclusă au dus la o anumită dificultate a receptării în rândul cititorilor din deceniile și veacurile succesive.